+373 22 005-555

Obținerea cetățeniei UE pe bază de rădăcini

Obținerea cetățeniei UE pe bază de rădăcini

    Mulți cetățeni din țările CSI caută să migreze în țările europene pentru a-și asigura un viitor demn pentru ei și pentru copiii lor. Una dintre cele mai accesibile opțiuni este participarea la programul de obținere a cetățeniei pe bază de rădăcini. Această procedură se mai numește și repatriere, sau dobândirea cetățeniei cu drept la cetățenia de origine: dacă persoana poate aduce dovada că rudele sale erau cetățeni ai uneia dintre țările UE, aceasta va putea obține cetățenia în mod legal.

    Astăzi vă vom spune în detaliu în ce țări și în ce mod puteți beneficia de o asemenea oportunitate.

    În ce țări din UE poți obține cetățenia pe baza originilor tale?

    Un număr de state care fac parte din Uniunea Europeană oferă oportunități pentru străini să dobândească cetăţenia prin repatriere. Esența procesului constă în dovada legală precum că rudele lor de sânge sunt primele, a doua și ,uneori, a treia generație care s-a născut într-o țară anumită. Astfel, statul restabilește cetățenia persoanelor care au pierdut-o în anumite circumstanțe.

    Puteți obține cetățenia prin repatriere în următoarele state:

    • Bulgaria;
    • Lituania;
    • Estonia;
    • Letonia;
    • Finlanda;
    • Slovacia;
    • Ungaria;
    • Polonia;
    • România;
    • Croaţia;
    • Irlanda;
    • Republica Cehă;
    • Luxemburg;
    • Grecia;
    • Germania;
    • Malta;
    • Danemarca;
    • Spania;
    • Italia;
    • Cipru;
    • Portugalia.

    Republica Moldova, care este membru asociat al Uniunii Europene, oferă și ea posibilitatea de a restabili cetăţenia bazată pe rădăcini istorice. Fiecare dintre țările enumerate își are propriile cerințe pentru solicitanți. De exemplu, Republica Cehă acordă cetățenia străinilor care au fost cetățeni ai Republicii Cehoslovace înainte de 31 decembrie 1991; Croația — emigranților și descendenților acestora care au părăsit teritoriul croat înainte de 8 octombrie 1991.

    Beneficiile programului de repatriere

    Obținerea cetățeniei prin recunoaștere are următoarele avantaje:

    1. Proces accelerat. În comparație cu alte opțiuni (de exemplu, naturalizarea), perioada de așteptare este redusă semnificativ și durează în medie aproximativ un an.
    2. Nu este nevoie să plătiți taxe guvernamentale sau taxe consulare, care sunt ,de obicei, încasate la procesarea documentelor.
    3. Oportunitatea de a deveni rezident al unui stat fără a învăța limba acestei țări, precum și obținerea unui permis de ședere pe termen lung pe teritoriul acestui stat.
    4. Posibilitatea de menținere a reședinței actuale. Obținerea cetățeniei pe bază de rădăcini nu necesită renunțarea obligatorie la domiciliul actual.

    Solicitantul poate completa documentele necesare de la distanță prin depunerea unei cereri corespunzătoare la misiunea diplomatică a statului din străinătate.

    După ce obține rapid statutul de cetățean al unei țări europene printr-un program de repatriere, un rezident primește multe oportunități de a-și îmbunătăți calitatea vieții. Astfel, deținătorii de pașapoarte UE pot:

    • călători liber, fără vize, în peste 150 de țări din întreaga lume;
    • să facă studii în școli și instituții de învățământ superior europene;
    • dezvolta afaceri în condiții favorabile;
    • să beneficiaze de garanții sociale de încredere (pensii decente, îdemnizații de invaliditate și șomaj);
    • deschide conturi la bănci internaționale, precum și obține împrumuturi în condiții favorabile;
    • trăi în condiţii de stabilitate politică şi economică.

    Care sunt motivele repatrierii?

    1. Rădăcini (origini). Solicitantul trebuie să dovedească că este rudă directă al unui cetățean al unui anumit stat în linie ascendentă (copii, nepoți și, în unele țări, strănepoți). Diferite țări au condiții diferite. Astfel, în Bulgaria, copiii, nepoții și strănepoții cetățenilor acestui stat pot deveni cetățeni prin repatriere; în Malta, doar copiii pot deveni cetățeni. Drept dovada a relației de rudenie pot servi actele de stare civilă care indică locul nașterii sau cetățenia unei rude directe. De asemenea, legislația unui anumit stat determină și alte cerințe pentru solicitant (lipsa antecedentelor penale, vârsta majoratului etc.).
    2. Apartenența la un anumit teritoriu istoric. Anumite state oferă programe de repatriere pentru persoanele care și-au pierdut cetățenia din motive independente de voința lor, precum și pentru descendenții lor care locuiesc în alte țări. În special, acest lucru se aplică României, Croației și Moldovei.

    Procedura de repatriere în țările UE

    Dacă doriți să obțineți cetățenia prin repatriere, va trebui să treceți printr-o procedură specifică. Acesta include următorii pași:

    1. Căutarea rădăcinilor. În primul rând, trebuie să clarificați dacă aveți motive pentru a obține cetățenia europeană în acest fel. Este necesar să se analizeze cu atenție originile în orice mod posibil, pentru a afla mai multe despre strămoși și locul lor de proveniență. Este vorba despre studierea actelor de familie, apelarea la arhivele de stat, depunerea cererilor la oficiile de stare civilă sau comunitățile religioase.
    2. Întocmirea dosarului. Solicitantul este obligat să adune un dosar cu documente pentru a putea trimite o cerere către agențiile guvernamentale. Acesta se formează în conformitate cu cerințele fiecărei țări. Documentele personale trebuie traduse în limba de stat și autentificate de către un notar, fie să se aplice o apostilă (aceasta depinde și de cerințele statului care participă la programul de repatriere).
    3. Depunerea documentelor la misiunea diplomatică a statului a cărui cetățenie solicită străinul sau direct la departamentul de migrație pentru teritoriul unui astfel de stat. După acceptarea documentelor, cererii i se atribuie un număr individual, prin care se urmărește ulterior statutul acesteia.
    4. Revizuirea documentelor candidatului. În funcție de legislația unei anumite țări, procesul durează de la 2 la 6 luni.
    5. Apoi, urmează notificarea solicitantului cu privire la decizia comisiei. Dacă, în baza rezultatelor revizuirii dosarului, s-a luat o decizie pozitivă, solicitantul este invitat la un interviu. Solicitantul este intervievat pentru a verifica dacă are o înțelegere de bază a culturii și legislației țării.
    6. Depunerea jurământului. În multe țări UE, un solicitant de cetățenie prin repatriere trebuie să depună jurământ pentru a obține un pașaport de stat. Pentru aceasta este invitat la o procedură solemnă, pentru care este necesar să se pregătească cu atenție: textul jurământului este citit în limba națională. După aceasta, solicitantului i se oferă un certificat de cetățenie.

    După depunerea jurământului, solicitantul poate iniția procesul de obținere a unui pașaport intern și străin al țării Uniunii Europeane. Astfel de documente se întocmesc la secția de poliție locală, primărie sau Ministerul Afacerilor Externe. Timpul de perfectare a unui pașaport național este de aproximativ 45 de zile. Apoi puteți începe procesarea altor documente: acte de stare civilă, permis de conducere etc.

    Caracteristicile repatrierii în Republica Moldova

    Repatrierea în Republica Moldova reprezintă întoarcercera voluntară la patrie a persoanelor născute pe teritoriul acestui stat, precum și a descendenților acestora: copii, nepoți și strănepoți. Aceasta este o oportunitate atractivă pentru cei care doresc să se integreze în societatea europeană și să obțină toate beneficiile aceasteia. Deși, în momentul de față, Republica Moldova este doar un membru asociat al Uniunii Europene, deținerea unui pașaport din acest stat oferă posibilitatea de a lucra, de a trăi, de a studia și de a dezvolta afaceri în țările occidentale.

    Dețin dreptul de redobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin rădăcini următoarele categorii de persoane:

    1. Cetăţeni ai Moldovei care s-au născut pe teritoriul acestui stat, dar care , în prezent, dețin altă cetăţenie.
    2. Cetăţeni din a doua generaţie, ai căror părinţi s-au născut pe teritoriul Republicii Moldova.
    3. Persoanele care s-au născut în străinătate, dar au cel puțin o rudă (părinți, bunici, străbunici) născută în Republica Moldova.
    4. Persoanele care au locuit pe teritoriul Basarabiei, nordul Bucovinei, raionul Herța și Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, precum și descendenții acestora până la a treia generație.
    5. Persoanele care au părăsit teritoriile Republicii Moldova sau au fost deportate de pe aceste teritorii începând cu 28 iunie 1940 și descendenții lor.

    Ca documente care pot confirma legătura de sânge cu un cetățean al Republicii Moldova, se utilizează certificatele de naștere, certificatele de căsătorie, documentele privind schimbarea numelui strămoșilor. Pentru depunerea unei cereri de restabilire a cetățeniei Republicii Moldova prin repatriere, trebuie să se adune un pachet specific de documente:

    1. Un document care să ateste identitatea solicitantului (pașaport, permis de ședere în R. Moldova, carte de identitate pentru persoanele fără cetățenie). În cazul unei persoane minore, documente similare sunt depuse și de reprezentantul său legal.
    2. Documente privind înregistrarea actelor de stare civilă ale solicitantului și ale copiilor săi (dacă aceștia nu au împlinit vârsta de 18 ani). Acestea pot fi certificate de căsătorie sau divorț, certificate de schimbare a numelui etc.
    3. Documente care să ateste locul de domiciliu al solicitantului în țara de rezidență (cetățenie).
    4. O adeverință de la autoritățile corespunzătoare din țara de rezidență, care să ateste lipsa antecedentelor penale.
    5. Documente care să confirme motivele legale pentru repatriere (certificate de naștere ale strămoșilor, documente care să ateste gradul de rudenie, documente care să confirme faptul că au locuit în teritoriile specificate).
    6. Autobiografia solicitantului.
    7. La aceste documente trebuie să se adauge 2 fotografii color.

    Termenul de examinare a cererilor de restabilire a cetățeniei de către autoritățile competente nu trebuie să depășească 6 luni.

    Caracteristicile obținerii cetățeniei române prin repatriere

    Persoanele care au cetățenie într-o țară post-sovietică au șanse mari de a obține rezidență europeană în România. Acest lucru se datorează deportării masive a locuitorilor din Basarabia și Bucovina de Sud în diverse regiuni ale URSS în 1941. Dacă puteți demonstra documentar că aveți strămoși direcți până la al treilea grad inclusiv (părinți, bunici, străbunici) care au trăit în teritoriile specificate înainte de deportare în 1941, aveți dreptul deplin să solicitați cetățenia română pe bază de origini.

    Principalele documente care pot confirma legătura cu rădăcinile românești sunt certificatele strămoșilor privind:

    • Nașterea;
    • Căsătoria sau divorțul;
    • Decesul.

    De asemenea, sunt acceptate extrasele de arhivă de la Starea Civilă cu indicarea datei și locului nașterii strămoșului. Pentru a depune o cerere pentru obținerea cetățeniei, este suficient să anexați cel puțin unul dintre aceste documente la dosar. Conform legislației românești, diplomele rudelor emise de instituțiile de învățământ din România nu sunt considerate dovadă a originilor românești ale solicitantului.

    În plus față de documentele enumerate mai sus, dosarul trebuie să conțină:

    1. Cartea de identitate internă emisă în țara de cetățenie actuală.
    2. Pașaportul internațional.
    3. Adeverința de la autoritățile din țara de rezidență a solicitantului care atestă lipsa antecedentelor penale.
    4. Certificatele de căsătorie sau divorț, precum și certificatele de naștere.
    5. În plus, trebuie să atașați două fotografii color ale solicitantului pentru cetățenia română.

    În cadrul programului de repatriere, soțul (soția) și copiii solicitantului pot participa împreună cu acesta. Solicitantul și copiii săi obțin cetățenia, în timp ce soțului sau soției i se acordă statutul de ședere temporară.

    Termenul de obținere a cetățeniei în România în cadrul acestui program este de aproximativ 12 luni. Evaluarea cererii este gestionată de Agenția Națională pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției.

    În ce cazuri este posibil să refuzi cetățenia pe bază de rădăcini?

    Dacă intenționați să vă alăturați programului de obținere a cetățeniei europene pe baza recunoașterii, luați în considerare că trebuie să abordați căutarea de dovezi cu privire la rudenie și origini, precum și formarea dosarului cu multă responsabilitate. În caz contrar, puteți primi respingere.

    Principalele motive de respingere includ:

    1. Antecedente penale ale solicitantului.
    2. Pachet incomplet de documente depus la comisia pentru examinare.
    3. Prezentarea documentelor false falsificate (atât documente care să confirme rudenia, cât și documente personale).
    4. Comiterea de către solicitant a unor acțiuni care amenință direct securitatea națională și sistemul stabilit de ordinea juridică al statului gazdă.
    5. Comiterea de către solicitant a unor infracțiuni împotriva umanității.
    6. Cetățenia pe baza originilor este cel mai convenabil, rapid și mai puțin costisitor, din punct de vedere financiar, mod de obținere a cetățeniei europene. Dacă planificați să vă mutați în Europa și aveți motive legale pentru acest lucru, nu pierdeți șansa dvs., începeți chiar acum procesul pentru a asigura un viitor demn pentru dvs. și copiii dvs.
    Consultare prin telefon
    +355 Albania +376 Andorra +54 Argentina +374 Armenia +61 Australia +43 Austria +994 Azerbaijan +375 Belarus +32 Belgium +387 Bosnia and Herzegovina +55 Brazil +359 Bulgaria +855 Cambodia +1 Canada +56 Chile +86 China +385 Croatia +53 Cuba +357 Cyprus +420 Czech Republic +45 Denmark +593 Ecuador +20 Egypt +372 Estonia +358 Finland +33 France +995 Georgia +49 Germany +30 Greece +852 Hong Kong +36 Hungary +354 Iceland +91 India +62 Indonesia +98 Iran +964 Iraq +353 Ireland +972 Israel +39 Italy +81 Japan +962 Jordan +7 Kazakhstan +996 Kyrgyzstan +371 Latvia +423 Liechtenstein +370 Lithuania +352 Luxembourg +60 Malaysia +356 Malta +373 Moldova +377 Monaco +976 Mongolia +382 Montenegro +212 Morocco +31 Netherlands +64 New Zealand +47 Norway +92 Pakistan +48 Poland +351 Portugal +974 Qatar +82 Republic of Korea +389 Republic of North Macedonia +40 Romania +7 Russian Federation +378 San Marino +381 Serbia +65 Singapore +421 Slovakia +386 Slovenia +34 Spain +94 Sri Lanka +46 Sweden +41 Switzerland +886 Taiwan +992 Tajikistan +66 Thailand +216 Tunisia +90 Turkey +993 Turkmenistan +1 USA +380 Ukraine +971 United Arab Emirates +44 United Kingdom +998 Uzbekistan +39 Vatican +58 Venezuela +84 Vietnam + Other