+373 22 005-555
Ștefan cel Mare 115/1 +373 22 005-555
Ro Ru
Cît timp trebuie de așteptat pentru a primi pașaportul român?

După obținerea actelor de stare civlă, pașaportul se poate obține în 14 zile pentru pașaport biometric, valabil 5 ani, sau 2 ore pentru pașaport simplu temporar, valabil doar 1 an.

Am auzit că persoanele (născute dupa 19xx, din zona ABC, etc.) redobândesc cetățenia română mai repede?

Din câte cunoaștem, nu există nici un criteriu legal sau oficial de prioritate a acordării cetățeniei române. Aceste informații fie sunt doar zvonuri, fie doar anumite presupuneri, fără nici o bază care să le adeverească.

Când se depune jurământul de credință față de România?

În termen de 3 luni de la data comunicării ordinului președintelui ANC de acordare sau redobândire a cetățeniei române, persoanele care dobândesc sau redobândesc cetățenia română vor depune jurământul de credință față de România.

Momentan mă aflu în străinătate. Pot face pașaport român în țara în care mă aflu?

Da. Pașaportul român se perfectează la orice Consulat al României din străinătate. Detalii puteți găsi pe siteul fiecărui consulat.

Care sunt taxele consulare pentru transcrierea certificatelor de naștere și a celor de căsătorie?

Puteți găsi aici o listă a taxelor consulare: mae.ro

Am apărut în ordinele ANC, acum ce fac?

După apariția în ordinul ANC, trebuie să depuneți jurământul în termen de 3 luni. Pentru aceasta trebuie să vă programați la orice Ambasadă/Consulat.

Dacă ați solicitat stabilirea domiciliului în România, veți depune jurământul la sediul ANC din București, iar cei de la ANC vă vor progama automat pentru depunerea jurământului la București.

Dacă ați solicitat stabilirea domiciliului în străinătate, trebuie să vă programați pentru depunerea jurământului la cea mai apropiată Misiune Diplomatică a României, în funcție de regiunea unde sunteți domiciliat actualmente.

Dacă o persoană care deține cetățenia română cu viză de reședința în România, a decedat, soțul/soția (care la fel deține cetățenia cu reședința în România), poate beneficia de un ajutor social din partea statului român?

Statul Român acordă un ajutor material de înmormântare. Găsiți câteva detalii aici: evz.ro

La căutare pe site, apare o altă persoană cu același număr la dosar. Pot exista două persoane cu același număr al dosarului?

Pot exista două persoane cu număr identic al dosarului, dacă dosarele au fost depuse în ani diferiți. Dacă dosarul pe care îl găsiți a fost depus în același an, e posibil să fie o greșeală și vă sfătuim să vă adresați la ANC pentru a lămuri situația, și eventual, pentru a afla numărul corect al dosarului.

Cum aș putea obține certificat de naștere și căsătorie român?

Echipa Documente.md vă oferă asistență la procesul de transcriere al actelor de stare civilă (certificat de naștere/căsătorie) în Registrul de stare civilă al României, pentru mai multe detalii puteți accesa siteul nostru la rubrica Cetățenie Română, Transcrierea actelor de stare civilă.

Am certificat de naștere și căsătorie român, dupa care am divorțat in Republica Moldova, ce fac acum?

Pentru România nu există certificat de divorț sau deces, aparte, ci se aplică 2 ștampile pe verso la certificatul de naștere sau căsătorie, precum că persoana în cauză sa căsătorit și respectiv a divorțat sau a decedat.

Echipa Documente.md vă oferă asistență la procesul de aplicare a mențiunilor de căsătorie și divorț/deces la Primăria Sector 1 București sau la alte Primării de pe teritoriul României.

Cum pot obține support material pentru copii, din România?

În cazul când sunteți cetățeni români și sunteți stabiliți cu domiciliul în România, procedura pentru a primi suport material (alocație) este foarte simplă și găsiți detalii pe siteul nostrul, sau ne puteți contacta pe numerele de telefoane afișate acolo.

În cazul când nu aveți domiciliul stabilit în România, trebuie să vă perfectați cartea de identitate română (buletin), după care se poate de perfectat alocația pentru copii minori. Echipa Documente.md vă oferă consultanță și asistență în vederea obținerii alocațiilor și indemnizațiilor oferite copiilor minori, precum și deschiderea contului bancar și eliberearea ulterioară a cardului în decurs de 14 zile, pentru persoanele ce dețin buletin român de identitate. Echipa Documente.md vă poate oferi și consultanță în vederea perfectării buletinului de identitate.

Servicii

Cetățenia României

Citiți mai mult

Cetățenia Moldovei

Citiți mai mult
Blog

Informații utile

Vezi Blog
Visa Waiver suspendat pentru România: SUA blochează temporar accesul fără viză pentru cetățenii români 27.03.2025 Visa Waiver suspendat pentru România: SUA blochează temporar accesul fără viză pentru cetățenii români Visa Waiver România, programul mult-așteptat pentru călătorii fără viză în SUA, a fost suspendat temporar. De ce a fost pus pe pauză sistemul ESTA România și ce înseamnă această schimbare pentru români? Noi modificări în cererea cetățeniei române 2025 – Reguli esențiale și termene limită 19.03.2025 Noi modificări în cererea cetățeniei române 2025 – Reguli esențiale și termene limită În 2025 au fost modificate regulile de depunere a cererii pentru cetățenia română: a fost actualizată lista documentelor necesare, au fost introduse noi cerințe pentru completare și depunere, iar verificările au devenit mai stricte. Este important să ții cont de aceste schimbări. Schimbări majore în legea cetățeniei române: Card digital, condiții noi și beneficii 13.03.2025 Schimbări majore în legea cetățeniei române: Card digital, condiții noi și beneficii Dacă te-ai gândit să aplici pentru cetăţenia română sau să o redobândești, trebuie să fii la curent cu noile modificări legislative!
Documente.md Logo
Solicită un apel
Sunteți interesat de obținerea actelor românești? Solicitați un apel.
© 2025 Documente.md