+373 22 005-555
Str. Ismail, 98/4 +373 22 005-555
Ro Ru

Odată cu desființarea Uniunii Sovietice, în Republica Moldova s-a trecut de la scrierea cu grafia chirilică la cea latină. În această perioadă au fost schimbate multe prenume, nume și date privind locul nașterii. Mulți au trecut de la Ivan la Ion, de la Iurii la Iurie, etc. Fără permisiunea oamenilor s-au făcut schimbări ale datelor fiindcă „așa cineva a crezut că e nevoie” . În acel moment nu exista o formulă anumită pentru toate aceste schimbări. De aceea, foarte multe acte eliberate în perioada 1992-2005 de Republica Moldova independentă, se consideră incorecte. Oficiile de Stare Civilă recunosc că a fost o mare greșeală. Din această cauză, actual, toate documentele sunt emise așa cum sunt scrise în cărțile din arhivă.

Cetățenii Republicii Moldova care perfectează actele pentru redobândirea cetățeniei Române în același timp își aduc actele în ordine, corectează și restaurează actele lor, ale părinților, buneilor și străbuneilor. La depunerea documentelor pentru cetățenie este obligator ca actele să nu conțină greșeli și anume în compartimentul data, luna, anul și locul nașterii, ca numele, prenumele, patronimicul copiilor și părinților să fie scrise corect .

Deci, putem afirma cu certitudine că perfectarea documentelor pentru cetățenia română duce la organizarea arhivelor și Oficiilor de Stare Civilă din Republica Moldova. În timp ce oamenii caută prin arhive actele de stare civilă ale rudelor care s-au născut până la 28.06.1940 pe fostul teritoriu român, află informații despre care nici părinții nu erau la curent, spre exemplu că bunica sau bunelul s-ar fi născut în altă zi sau în alt sat/oraș, sau că bunica a mai fost căsătorită, află numele de familie a bunicii sau străbunicii înainte de căsătorie, despre faptul că bunelul a activat în calitate de Președinte de Colhoz sau a fost slujitorul unei biserici. Perfectarea actelor pentru redobândirea cetățeniei Române a obligat chiar și OSC —urile să îmbunătățească procesul de corectare și eliberare a documentelor.

Perfectarea unui act sau pierderea unui certificat de naștere sau de căsătorie pentru mulți se transformă într-un dezastru. Se considera că este foarte greu să obții un alt document. Acest lucru se datorează faptului că oamenii nu sunt informați despre posibilitatea comandării documentelor chiar și online pe o perioadă de la câteva ore până la o lună, în funcție de termenul și urgența înregistrării.

Pentru mulți, biroul de pașapoarte și oficiul de stare civilă (în RM acestea se numește: Agenția Serviciilor Publice — ASP) sunt asociate cu faptul că trebuie să mergi și să stai ore în șir, și uneori câteva zile la coadă, să negociezi cu cineva, să pierzi mult timp și nervi pentru a obține documentele necesare. Oamenii sunt obișnuiți cu ideea că trebuie să achiți pentru a sări peste coadă.

La ASP, vă puteți înscrie online pentru a primi documente. Puteți depune actele online la Ministerul Justiției pentru a obține o apostilă electronică, care poate fi verificată online oricând și de oriunde din lume, unde există Internet.

Procesul de obținere a cetățeniei române i-a făcut pe oamenii noștri să învețe cum să aplice online, cum să plătească online la terminale sau cu card bancar, să emită o procură pentru a primi documente prin intermediul unor companii specializate, precum DOCUMENTE.MD.

Când compania noastră Documente.md și-a început călătoria în 2007, am fost printre primii care a înregistrat oficial o firmă și primul nostru birou, unde ofeream servicii de obținerea vizelor române și europene, precum și a documentelor pentru obținerea cetățeniei române. Câțiva ani mai târziu, clienții din alte țări au început să fie interesați de noi. Astfel, ne-am dat seama că brandul nostru a început să funcționeze ca Centru unic de documente — DOCUMENTE.MD.

În Moldova, DOCUMENTE.MD a adus o cultură a documentelor și o schimbare a mentalității oamenilor. A transmis ideea că documentele oferă mai multe oportunități și că acest proces ar trebui luat în serios.

Situația cu Ucraina a confirmat că în fosta Uniune Sovietică oamenii nu păstrează documentele în ordine și monitorizează data expirării și disponibilitatea. Mulți cetățeni ai Ucrainei nu aveau deloc pașapoarte străine, copiii aveau doar certificate de naștere, multe pașapoarte expirate. Mulți plănuiau să plece în UE , doar cu certificatul de naștere al copilului, dar fără un pașaport străin nu puteau intra în UE.

În procesul de obținere a cetățeniei române, filialele noastre din Republica Moldova sunt cele care păstrează în ordine și siguranță documentele clienților. Oamenii vin la noi pentru un singur serviciu, dar din cauza faptului că nu prelucrează alte documente la timp, trebuie să proceseze documente urgent, sau chiar să nu aibă timp să obțină actele rapid, din motivul că documentele nu pot fi primite într-un modul accelerat, acest lucru este cel mai des întâlnit în România.

În ultimul timp am avut foarte multe cereri de cetățenie română. Oamenii din Federația Rusă și din alte țări au început să solicite un pașaport moldovenesc (având un motiv pentru asta), deoarece un pașaport moldovenesc oferă un regim fără viză cu UE.

Situația actuală se face simțită și ne demonstrează că este necesar să avem toate actele în regulă. Fiecare document joacă un rol important în viața noastră.

Articolul a fost util?
Evaluări totale: .
Evaluarea dvs.: .
Documente.md Logo
Doresc să fiu apelat
Sunteți interesat de obținerea actelor românești? Solicitați un apel.
© 2024 Documente.md
Designed with by Sequoia Digital