+373 22 005-555

Pașaportul moldovenesc prin drept de naștere

Pașaportul moldovenesc prin drept de naștere

    A avea mai multe cetățenii în prezent este un privilegiu, atunci când lumea este împărțită între ai săi și străini. Oamenii obișnuiți, ca întotdeauna, își doresc să se bucure de viață. În astfel de situații, trebuie să te comporți ca un „spion” dintr-un film detectiv atunci când alegi un pașaport cu care te vei deplasa prin lume sau decizi în ce țară să mergi cu un pașaport sau altul.

    Sfatul nostru este deosebit de relevant: în această perioadă dificilă, să solicitați cetățenii multiple, permise de ședere și/sau alte documente. Acest lucru vă va ajuta întotdeauna când aveți afaceri sau deschideți conturi bancare în întreaga lume.

    Dacă multe țări oferă cetățenia prin investiție (cumpărare de imobile sau alte investiții), atunci obținerea cetățeniei Republicii Moldova prin naștere pe teritoriul țării este deja considerată o investiție. Obținerea unui pașaport moldovenesc, care oferă un regim fără viză cu Uniunea Europeană, în acest moment poate fi considerată deja o investiție. Acesta a devenit un fel de necesitate pentru libertatea de mișcare și îmbunătățirea calității vieții nu numai pentru cetățenii ruși, ci și pentru alți cetățeni ai țărilor CSI.

    În situația în care o persoană are dreptul de a obține cetățenia Bulgariei, României, Israelului, este bine să profite de oportunitate și să aplice pentru cetățenia respectivă. Dacă cel puțin 1-2 solicitări au răspuns pozitiv, va fi foarte bine, deoarece pot exista refuzuri de cetățenie sau perioada de examinare se poate prelungi pe câțiva ani. Acum, cetățenia care se obține cel mai rapid este cea mai avantajoasă.

    Cetățenia Republicii Moldova obținută la naștere poate fi primită de la câteva zile până la o lună. Dacă pregătiți toate documentele în Republica Moldova în avans, atunci în 2-3 zile puteți obține atât un pașaport moldovenesc intern cu permis de ședere, cât și un pașaport moldovenesc biometric străin, cu care puteți zbura deja din Republica Moldova, fiind cetățean al Republicii Moldova.

    Totodată, copiii minori pot obține cetățenia moldovenească în baza părintelui dacă întocmesc și depun imediat documentele necesare autorităților competente ale Republicii Moldova.

    CUM SĂ OBȚII RAPID CETĂȚENIA REPUBLICII MOLDOVA.

    Cea mai rapidă cale este dacă solicitantul s-a născut în Republica Moldova sau deține o dovadă că a locuit pe teritoriul Republicii Moldova, a avut un permis de ședere la momentul prăbușirii URSS, sau când Republica Moldova era stat independent.

    Sunt cazuri când, într-un pașaport sovietic, părinții au înscris un copil minor care în prezent este adult (a depășit vârsta de18 ani), în acest caz, chiar dacă nu s-a născut pe teritoriu Republicii Moldova, el poate obține cetățenia fără să cunoască acest lucru.

    DOBÂNDIREA CETĂȚENIEI LA NAȘTERE

    Conform legii, obținerea cetățeniei la naștere, este posibilă în următoarele cazuri:

    Este considerat cetăţean al Republicii Moldova copilul:

    • născut pe teritoriul Republicii Molova din părinți, care nu dețin nici o cetățenie.
    • născut din părinţi, ambii sau unul dintre care, la momentul naşterii copilului, este cetăţean al Republicii Moldova;
    • născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinți, care nu dețin cetățenia Republicii Moldova sau permis de ședere în Republica Moldova.
    • găsit pe teritoriul Republicii Moldova este recunoscut ca cetățean al acesteia până când se dovedește contrariul, până la împlinirea vârstei majore.
    • născut pe teritoriul Republicii Moldova din părinţi care au cetăţenia unui alt stat sau unul dintre care este apatrid sau beneficiar de protecţie internaţională, iar celălalt este cetăţean strain.

    Termenul de examinare a acestor cereri (dacă copilul este minor) nu trebuie să depășească 1 an, conform legii.

    Persoanele cu vârsta peste 18 ani născute pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de cetățenia străină pe care o dețin, pot obține cetățenia și pașaportul Republicii Moldova printr-o procedură simplificată.

    Documentele necesare dobândirii cetăţeniei

    1. Cererea;
    2. Certificat de naștere;
    3. Pașaportul intern;
    4. Pașaportul extern;
    5. Certificat de căsătorie/divorț;
    6. Plata taxei de stat;
    7. Autobiografie (o scurtă poveste despre tine, principalele evenimente din viața, despre părinții, cetățenia lor, când ai plecat din Republica Moldova sau dacă ai mai locuit în Republica Moldova).

    ESTE POSIBIL DOBÂNDIREA CETĂȚENIEI REPUBLICII MOLDOVEI DEȚINÂND CETĂȚENIA FEDERAȚIEI RUSE?

    În Republica Moldova este permisă cetățenia multiplă. Mulți cetățeni ai Republicii Moldova dețin cetățenie română. Cetățenii Federației Ruse pot obține cu ușurință cetățenia Republicii Moldova, dacă dețin o bază legală.

    Dobândirea cetățeniei Republicii Moldova este un proces detaliat, care trebuie tratat caatre, astfel s-ar putea să fii refuzat, să ai nevoie de călătorii suplimentare sau documente care vor atrage costuri mari.

    Specialiștii companiei advokat-românia vor face toate cererile către organele de stat din Republica Moldova în prealabil și vor pregăti documente înainte de sosirea dumneavoastră în Republica Moldova.

    COSTUL SERVICIILOR

    Fiecare caz este tratat individual, în funcție de țara din care este cetățean solicitantul și actele de care dispune acesta. O consultație privind obținerea cetățeniei Republicii Moldova costă de la 25 de euro (500 de lei moldoveni).

    După analizarea documentelor, convenim cu clientul asupra etapelor conlucrării noastre și asupra costului serviciilor. Este imposibil să acordăm un anumit cost până când nu vedem documentele și înțelegem dacă clientul are drept legal de a obține cetățenia Republicii Moldova.

    CUM ARE LOC PROCESUL DE CONLUCRARE?

    1. Programarea pentru consultație sau apelul telefonic.
    2. Completarea chestionarului.
    3. Încheierea contractului.
    4. Trimiterea documentelor în Republica Moldova la biroul nostru.
    5. Obținerea documentelor de la arhive și OSC prin procură.
    6. Traducerea și pregătirea documentelor pentru perfectarea cetățeniei Republicii Moldova.
    7. Depunerea documentelor.
    8. Obținerea certificatului de cetățenie.
    9. Înregistrarea certificatului de naștere/căsătorie/divorț/naștere al copiilor în registrul oficiilor de stare civilă din Republica Moldova
    10. Înregistrarea și obținerea unui pașaport intern.
    11. Obținerea unui pașaport străin.
    12. Client fericit!

    Alegerea corectă a companiei care se ocupă de dobândirea cetățenia Republicii Moldova îți economisește timpul pentru a putea fi mai mult alături de cei dragi, deoarece acest lucru este atât de necesar la moment.

    Consultare prin telefon
    +355 Albania +376 Andorra +54 Argentina +374 Armenia +61 Australia +43 Austria +994 Azerbaijan +375 Belarus +32 Belgium +387 Bosnia and Herzegovina +55 Brazil +359 Bulgaria +855 Cambodia +1 Canada +56 Chile +86 China +385 Croatia +53 Cuba +357 Cyprus +420 Czech Republic +45 Denmark +593 Ecuador +20 Egypt +372 Estonia +358 Finland +33 France +995 Georgia +49 Germany +30 Greece +852 Hong Kong +36 Hungary +354 Iceland +91 India +62 Indonesia +98 Iran +964 Iraq +353 Ireland +972 Israel +39 Italy +81 Japan +962 Jordan +7 Kazakhstan +996 Kyrgyzstan +371 Latvia +423 Liechtenstein +370 Lithuania +352 Luxembourg +60 Malaysia +356 Malta +373 Moldova +377 Monaco +976 Mongolia +382 Montenegro +212 Morocco +31 Netherlands +64 New Zealand +47 Norway +92 Pakistan +48 Poland +351 Portugal +974 Qatar +82 Republic of Korea +389 Republic of North Macedonia +40 Romania +7 Russian Federation +378 San Marino +381 Serbia +65 Singapore +421 Slovakia +386 Slovenia +34 Spain +94 Sri Lanka +46 Sweden +41 Switzerland +886 Taiwan +992 Tajikistan +66 Thailand +216 Tunisia +90 Turkey +993 Turkmenistan +1 USA +380 Ukraine +971 United Arab Emirates +44 United Kingdom +998 Uzbekistan +39 Vatican +58 Venezuela +84 Vietnam + Other