+373 22 005-555

Puteți obține cetățenia UE prin intermediul studiilor?

Puteți obține cetățenia UE prin intermediul studiilor?

    Dacă o persoană intenționează să urmeze un program de studii în statele membre ale Uniunii Europene și dorește să obțină cetățenia în baza acestuia, atunci nu va reuși. Studiile la o instituție de învățământ de prestigiu face posibilă locuirea pe teritoriul european, dar nu și obținerea cetățeniei.

    Studenții pot obține doar un permis de ședere

    Dacă un cetățean este admis la o instituție de învățământ superior din UE, atunci primește doar un permis de ședere pe durata studiilor sale, dar nu cetățenie. De îndată ce studiile la universitate se încheie, studentul trebuie să solicite un nou permis de ședere sau să părăsească urgent statul. Un permis de ședere oferă unei persoane dreptul de a rămâne pe teritoriul statului în care studiază pe întreaga durată a procesului educațional.

    Obținerea cetățeniei prin studii universitare este pură ficțiune. Deci nu ar trebui să luăm în considerație pe cei care vorbesc despre aceasta drep o oportunitate. Pentru a deveni cetățean al Uniunii Europene, trebuie să vă naturalizați. Aceasta este singura metodă gratuită pentru cetățenii din fostele state CSI.

    Cetățenia UE prin naturalizare

    Naturalizarea este cel mai comun mod de a obține cetățenia în orice stat european. Condițiile pentru obținerea cetățeniei UE diferă de la o țară la alta, dar criteriile generale sunt aceleași. Un cetățean străin trebuie să locuiască permanent în țara în care dorește să obțină cetățenia, de la cinci la zece ani. Totul depinde de caz. De asemenea, acesta trebuie să învețe limba de stat și să întocmească în scris un refuz la cetățenia statului său natal. Pentru a îndeplini prima cerință, o persoană trebuie să obțină un permis de ședere și să locuiască în temeiul acestuia o anumită perioadă de timp în statul țintă. Permisul poate fi solicitat prin intermediul studiilor, muncii sau afacerilor private.

    Acest permis este eliberat pentru o anumită perioadă de timp. Trebuie reînnoit din când în când, dar este nevoie de motive întemeiate pentru a face acest lucru. De exemplu, dacă un student a finalizat cu succes anul universitar și a fost transferat în următorul curs, atunci permisul său de ședere este prelungit cu un an. După ce a finalizat studiile și a obținut o profesie, este posibil de a prelungi permisul de ședere, dar cu condiția ca cetățeanul o să lucreze sau o să-și inființeze propria afacere.

    Dacă persoana își va reînnoi permisul de ședere consecutiv timp de 5-10 ani, atunci aceasta poate solicita cetățenia. În cadrul acestui sistem, studenții nu trebuie să se bazeze pe cetățenia UE. Timpul lor de ședere este calculat în conformitate cu o dispoziție specială.

    Cetățenia pentru studenți este posibilă, dar cu o singură condiție

    Primul criteriu pentru obținerea cetățeniei UE prin naturalizare este considerat a fi reședința continuă într-o anumită țară timp de cel puțin 5 ani și, eventual, 10 ani. Această schemă de calcul nu este concepută pentru studenți. Este posibil ca permisul de ședere în temeiul studiilor să nu fie recunoscut drept termen de reședință sau poate fi redus la jumătate.

    De exemplu, un cetățean a studiat la o universitate și a primit o profesie în trei ani și jumătate. Perioada de compensare a timpului este redusă la jumătate. Astfel de cerințe pentru obținerea cetățeniei sunt prevăzute de Republica Cehă, Germania, Elveția și alte state. Și acesta nu este cel mai important lucru. Studentul nu ar trebui să părăsească teritoriul țării în care studiază, în niciun caz pe toată perioada universitară. Chiar și vizitele acasă nu sunt permise.

    Spania, Suedia și Irlanda nu admit perioada de studii drept reședință constantă pentru a aplica la cetățenie.

    Permisul de ședere în timpul studiilor nu oferă nici ogaranție pentru angajarea în UE

    Probabil că nu va fi o mare problemă și există bani pentru studii și viață, iar persoana are dorința de a obține studii cu un permis de ședere temporar. Iar, dacă studierea la o universitate este doar o modalitate de a „căpăta” cetățenia, atunci banii nu pot contribui cu nimic.

    În majoritatea cazurilor, imigranții intenționează să obțină un permis de ședere în timpul studiilor și, în același timp, să găsească un loc de muncă, adică să combine studiile și munca. Potrivit ideii lor, ei pot lucra în același timp și pot trece cu succes sesiunile. Dar, există câteva puncte pe care trebuie să le ia în considerare în acest caz:

    • Studentul trebuie să aibă performanțe academice bune, care sunt evaluate în baz unor criterii speciale. Numai după primirea unei anumit număr de puncte — unui străin i se poate acorda un permis de ședere.
    • Procesul educațional din UE este destul de complex și consumă mult timp. Aproape întreaga zi va fi cheltuită pentru a studia asiduu și a câștiga limita de puncte și nu va exista timp suficient pentru muncă.
    • Educația este foarte costisitoare pentru cetățenii care nu au cetățenia UE. Costul educației este diferit peste tot și depinde de țară și de tipul de specialitate primit. De exemplu, în Finlanda, cel mai mic preț pentru un an universitar este de 4.000 de euro (aproape 80 300 lei). La aceasta trebuie să adăugați cheltuieli de trai — 6.700 de euro (aproximativ 134 540 lei), plus plata pentru asigurări și acte. Ca urmare, un an de studiu va costa mai mult de un două sute cincizeci de mii de lei. Apropo, acești bani trebuie să fie într-un cont bancar pentru a obține un permis de ședere fără probleme.

    Sfârșitul studiilor — angajare sau reîntoarcere

    După ce studentul își finisează studiile, are o perioadă de la șase luni la doisprezece luni pentru a-și găsi un loc de muncă în domeniul studiat, altfel va trebui să se întoarcă în țara sa natală.

    Studenților le este foarte dificil să își găsească un loc de muncă în UE. În general, se angajează studenți excelenți și cei care cunosc bine limbile locale. De asemenea, este mai bine să aveți experiență profesională atunci când căutați un loc de muncă, chiar dacă este mică. De obicei, studenții urmează o pregătire practică aproape de la începutul studiilor și, prin urmare, unii au o anumită experiență de muncă. În timpul procesului educațional, nu pot avea un loc de muncă regulat.

    Pentru absolvenții care nu sunt cetățeni ai UE este foarte dificil să concureze cu populația locală în ceea ce privește munca, deoarece cerințele de selecție sunt destul de serioase. Să spunem că nu puteți obține un permis de ședere în Austria dacă câștigurile dvs. sunt mai mici de 2.500 de euro. Și majoritatea angajatorilor nu sunt dispuși să acorde bani pentru un student care nu are experiență.

    Situația este puțin mai bună cu străinii, ale căror profesii sunt solicitate în UE, cum ar fi programatori, matematicieni și analitici. Aceștia pot găsi un loc de muncă în orice țară europeană. Un plus va fi cunoașterea limbii engleze la nivel de conversație.

    Și, ca urmare, studentul primește un document care confirmă absolvirea și se întoarce dezamăgit în țara sa. Au fost cheltuiți mulți bani și timp. Pentru trei ani și jumătate de studiu, trebuie să plătiți cel puțin aproape 1 000 000 de lei. Dacă mai târziu aceștia doresc să obțină cetățenia UE prin naturalizare, atunci ei nu pot conta deloc pentru durata șederii continue sau doar pe jumătate din termen.

    În mod obiectiv, obținerea cetățeniei prin studii este destul de supărătoare și costisitoare. Această cale se justifică dacă o persoană dorește cu adevărat să obțină o profesie în străinătate.

    De asemenea, este foarte problematic să obții cetățenia UE prin angajare, deoarece acolo sunt necesari doar specialiști cu specialități din anumite domenii (medici, programatori, ingineri și alții). Mai bine alegeți o opțiune diferită decât studiile.

    Alte modalități de a obține cetățenia UE

    Puteți investi în dezvoltarea de programe economice din UE sau puteți cumpăra imobile. Pentru a obține un permis de ședere, trebuie să cheltuiți 250.000 de euro pentru investiții sau achiziții, iar pentru a obține cetățenia, trebuie să cheltuiți cel puțin 860.000 de euro.

    Probabil cea mai bună opțiune pentru obținerea cetățeniei UE este obținerea unui pașaport român, care vă oferă dreptul deplin de a lucra, de a studia sau de a trăi în UE fără restricții. Un pașaport în România poate fi obținut în condiții simplificate dacă un străin provine fostele țări CSI.

    Consultare prin telefon
    +355 Albania +376 Andorra +54 Argentina +374 Armenia +61 Australia +43 Austria +994 Azerbaijan +375 Belarus +32 Belgium +387 Bosnia and Herzegovina +55 Brazil +359 Bulgaria +855 Cambodia +1 Canada +56 Chile +86 China +385 Croatia +53 Cuba +357 Cyprus +420 Czech Republic +45 Denmark +593 Ecuador +20 Egypt +372 Estonia +358 Finland +33 France +995 Georgia +49 Germany +30 Greece +852 Hong Kong +36 Hungary +354 Iceland +91 India +62 Indonesia +98 Iran +964 Iraq +353 Ireland +972 Israel +39 Italy +81 Japan +962 Jordan +7 Kazakhstan +996 Kyrgyzstan +371 Latvia +423 Liechtenstein +370 Lithuania +352 Luxembourg +60 Malaysia +356 Malta +373 Moldova +377 Monaco +976 Mongolia +382 Montenegro +212 Morocco +31 Netherlands +64 New Zealand +47 Norway +92 Pakistan +48 Poland +351 Portugal +974 Qatar +82 Republic of Korea +389 Republic of North Macedonia +40 Romania +7 Russian Federation +378 San Marino +381 Serbia +65 Singapore +421 Slovakia +386 Slovenia +34 Spain +94 Sri Lanka +46 Sweden +41 Switzerland +886 Taiwan +992 Tajikistan +66 Thailand +216 Tunisia +90 Turkey +993 Turkmenistan +1 USA +380 Ukraine +971 United Arab Emirates +44 United Kingdom +998 Uzbekistan +39 Vatican +58 Venezuela +84 Vietnam + Other